Renuntati la iubirea vietii, desi stiti ca e foarte probabil sa nu mai intalniti niciodata ceva care sa se ridice la aceeasi inaltime. Sau renuntati la casatorie, desi stiti ca raniti o persoana nevinovata si care va iubeste, langa care v-ati construit o viata, un confort, un viitor. Sau amanati decizia, cu riscul sa pierdeti ambele variante.
Problema alegerii se pune si in celelalte cazuri : - Va indragostiti de o persoana casatorita. Ce alegeti, sa va reprimati sentimentul, de dragul unor considerente morale, ori sa lasati sa traiasca aceasta iubire, cu riscul suferintei altora? - Persoana cu care sunteti casatorit (a) traieste iubirea vietii sale cu altcineva. Ce alegeti : sa asteptati, ca poate-i trece, si sa mentineti casnicia cu orice pret, eventual sa va si culpabilizati partenerul (a), ori sa renuntati, fiindca daca iubire nu e, nimic nu e…? V-ati putea ierta partenerul (a) de viata pentru faptul de a va fi inselat, ati trece peste asta pentru a va salva casnicia?
Ce ar mai insemna cuplul, familia, viata in doi, intr-un sistem in care ne conducem doar dupa firul sentimentelor, adesea si prin natura lor, atat de inselatoare? Ne-ar placea sa fim liberi sa schimbam partenerul (a), dar am accepta la randul nostru ca si acesta (aceasta) sa procedeze la fel cu noi? Cine poate spune cand o iubire e "adevarata" si deci, un argument mai solid in favoarea unei astfel de decizii?
Pe de alta parte, cata valoare au legile morale, in lipsa iubirii? Care mai este legitimitatea casatoriei intr-o astfel de situatie? Se poate ea baza exclusiv pe o promisiune, pe o obligatie, pe constrangeri, pe obisnuinta, pe mustrarile de constiinta, pe sentimentul de vinovatie?
Vinovat, nevinovat?
Motive de Despartire sau Dreptul de a Iubi ! – poza de olakrima, in Un Mesaj De Bun Venit ! · 20.3KB
_______________________________________ Dum spiro, spero. Cat respir, sper.
